
Mijlocaşul de bandă al lui Gaz Metan Mediaş neagă că ar fi negociat cu Steaua, aşa cum a apărut în presă. "Nu am vorbit cu domnul Argăseală, pentru că dumnealui trebuie să vorbească mai întâi cu cei de la club. Am citit şi de oferte care îl includ şi pe Ochiroşii, dar nu e cazul să mă pronunţ eu. Cei de la Mediaş ştiu mai bine ce e în avantajul clubului. Eu vreau doar să joc la un nivel cât mai ridicat", a declarat Pârvulescu pentru ProSport
Evaluat la 1,2 milioane de euro de Gaz Metan Mediaş, internaţionalul de tineret e şi în vizorul lui FC Koln ş Schalke 04. "Ştiu de interesul echipelor din Germania. Am înţeles că până de Revelion voi afla dacă interesul se va concretiza într-un transfer acolo", a mai spus fotbalistul.
Jucătorii lui Gaz Metan se plâng că oficialii i-au lăsat fără bani de Sărbători, chiar dacă au promis că le vor vira primele înainte de Crăciun. Fiecare titular avea de încasat aproximatv 6000 de euro drept răsplată pentru clasarea în primele 12 echipe ale Ligii I Tensiune la Mediaş înainte de Crăciun, chiar dacă echipa este în grafic în Liga I. Fiindcă şefii au preferat să achite datoriile la stat şi nu primele, care vor fi plătite doar pe 7 ianuarie, unii jucători i-au acuzat de neseriozitate. Se spune că banul e ochiul dracului şi că din cauza lui se pot distruge chiar şi cele mai trainice şi armonioase legături. Este şi cazul echipei Gaz Metan Mediaş, locul 10 la finalul turului în Liga I. Fiindcă şefii clubului nu şi-au respectat promisiunea de a achita procentul de 50% din cuantumul primelor reţinut pe parcursul turului şi a cărui plată era condiţionat de clasarea echipei pe unul din locurile 1-12, jucătorii au ieşit la atac. "Ne-au spus că vom primi banii în 15 decembrie, apoi că îi vor vira până înainte de Crăciun. Acum ne-au spus că ne vor plăti abia în ianuarie. Sunt neserioşi. Cred că nu se aşteptau să ne atingem obiectivul", a spus unul dintre răzvrătiţi, sub protecţia anonimatului. Un alt jucător se plânge nici mai mult, nici mai puţin că decizia şefilor i-a stricat planurile de Crăciun. "Ce sărbători să mai fac fără bani? Ne-au prostit că ne dau banii şi nu am văzut nimic. Trebuiau să se gândească la noi în primul rând", a spus acesta, refuzând să-şi decline public identitatea. Replica şefilor a venit prin vocea directorului general Ioan Horoba. "E treaba lor că s-au plâns, dar au înţeles greşit. N-am pomenit niciun termen legat de plata primelor, ci le-am spus doar că îşi vor primi banii. Am preferat să plătim datoriile clubului către stat, primele mai pot aştepta. În plus, nu aveam de unde să achităm taxe şi pentru aceşti bani", s-a apărat Horoba. Todea şi Muntean de partea conducerii Nu toţi jucătorii medieşeni sunt însă nemulţumiţi. Căpitanul Cristi Todea înţelege situaţia. "Au trebuit plătite datoriile la stat. Este normal ca acestea să fie prioritare. Ni s-au promis acei bani şi sunt sigur că îi vom lua în ianuarie", este de părere Todea. Nici Alex Muntean nu are nimic de obiectat. "Nu e nicio problemă. Vom lua primele la anul", a spus mijlocaşul. "Este o sumă destul de mare şi ei trebuie să înţeleagă că nu o putem achita acum" Corin Cindrea, preşedinte Gaz Metan
Vidakovici, Sabou, Boaru, Voicu şi Radu nu mai intră în vederile antrenorului Cristi Pustai şi vor fi nevoiţi să îşi caute altă echipă. Gaz Metan Mediaş a stabilit în aceste zile la ce jucători se va renunţa în această iarnă. Antrenorul Cristi Pustai a prezentat conducerii clubului o listă cu cinci jucători pe care nu va mai miza în lot în returul ligii 1. Astfel Vidakovici, Sabou, Boaru, Voicu şi Radu urmează cel mai probabil să ajungă în curtea altor cluburi. „Aceşti jucători sunt puşi pe lista de transferuri şi sperăm să îşi găsească echipe la care să meargă să joace. O să îi ajutăm şi noi. Asta nu înseamnă că renunţăm complet la ei. Dacă nu îşi găsesc altă echipă rămân la dispoziţia noastră. Noi avem şi echipa a II-a şi pot să joace acolo”, a explicat directorul general al Gazului, Ioan Horoba.
Mediaşul se va dispensa de o serie de jucători, pe listă aflîndu-se, alături de Vidakovici, fostul căpitan Claudiu Boaru, Fl. Sabou, M. Voicu şi Marius Radu. Aceştia au fost folosiţi sporadic în toamnă, Boaru şi Voicu jucînd doar în Cupa României, iar situaţia lor va fi lămurită imediat după reluarea pregătirilor, pe 7 ianuarie.Horoba: "Vreau Europa League"Ioan Horoba, directorul general al grupării medieşene, a explicat că Gaz Metan are ambiţii mari pentru sezonul următor. "Anul acesta îmi doresc să încheiem cel puţin pe 10, iar la anul sper să ne propunem o clasare în primele 6 şi să participăm la o competiţie europeană", a declarat Horoba.(sursa:www.gsp.ro)
Liderul diviziei A . Gaz Metan Medias pierde surprinzator la Mures la o diferenta de 12 puncte si coboara de pe locul 1 , pe locul 2 in spatele echipei Ploiestene ASESOFT !Prima etapa din tur se va disputa pe 16 ianuarie , echipa noastra va intalnii in deplasare echipa Cuadripol Brasov !| 1 | CSU Ploiesti | 15 | 13 | 2 | 0 | 1294:1044 | 28 |
| 2 | Gaz Metan Medias | 15 | 13 | 2 | 0 | 1322:1039 | 28 |
| 3 | CSU Atlassib Sibiu | 15 | 11 | 4 | 0 | 1128:1079 | 26 |
| 4 | U-Mobitelco Cluj-Napoca | 14 | 12 | 2 | 0 | 1138:993 | 26 |
| 5 | BCM U Pitesti | 15 | 9 | 6 | 0 | 1173:1098 | 24 |
| 6 | CS Otopeni | 15 | 8 | 7 | 0 | 1151:1145 | 23 |
| 7 | BCM Elba Timisoara | 14 | 8 | 6 | 0 | 1139:1092 | 22 |
| 8 | BC Mures Targu Mures | 15 | 7 | 8 | 0 | 1229:1221 | 22 |
| 9 | CS Dinamo Bucuresti | 15 | 6 | 9 | 0 | 1061:1128 | 21 |
| 10 | CSA Steaua Turabo Bucuresti | 15 | 6 | 9 | 0 | 1180:1223 | 21 |
| 11 | CS Municipal Oradea | 14 | 6 | 8 | 0 | 1074:1111 | 20 |
| 12 | CS Municipal Bucuresti | 15 | 5 | 10 | 0 | 1122:1186 | 20 |
| 13 | Energia Rovinari | 15 | 5 | 10 | 0 | 1096:1185 | 20 |
| 14 | BC Gladiator Cluj-Napoca | 15 | 5 | 10 | 0 | 1151:1257 | 20 |
| 15 | CSU Municipal Cuadripol Brasov | 15 | 2 | 13 | 0 | 1064:1355 | 17 |
| 16 | SCM U Craiova | 14 | 2 | 12 | 0 | 1041:1207 | 16 |
Clubul medieşean va face curăţenie în lotul actual, mari şanse de a pleca având jucătorii care nu prea au prins echipa pregătită de Pustai în recent încheiatul tur de campionat al ligii 1 de fotbal.
Antrenorul Cristi Pustai va stabili de comun acord cu conducerea clubului la ce jucători va renunţa Gaz Metan Mediaş în pauza competiţională. „Noi ştim deja în mare parte pe cine vom pune pe lista de transferuri,” a explicat directorul general Ioan Horoba.
Şedinţă amânată
Clubul Gaz Metan Mediaş nu a anunţat aşa cum se stabilise numele jucătorilor la care se va renunţa în această iarnă. „Trebuia să ne vedem eu şi antrenorul Cristi Pustai cu cei din conducerea clubului, dar s-a amânat această întrevedere. O să anunţăm săptămâna viitoare ce remaniere de lot va fi făcută şi cum va fi făcută” a explicat directorul general Ioan Horoba. Întâlnirea a fost amânată pentru că persoane din Consiliul de Administraţie nu au putut ajunge vineri la club.
Caută atacant
Altfel Gazul nu a găsit înlocuitor pentru Bud. ”Purtăm discuţii cu mai mulţi jucători, dar nu e nimic concret” a mai spus Horoba. Cele mai mari şanse de a pleca de la Mediaş le au Boaru, Vidakovic, Radu şi Voicu, fotbalişti pe care Pustai nu a prea mizat deloc.
Fără prime de sărbători
Dacă anul trecut Gaz Metan a dat un bonus finaciar la plecarea în vacanţă, ca primă de Crăciun, nu acelaşi lucru se va întâmpla şi acum. Medieşenii vor avea însă achitaţi bani la zi. „Vor fi achitate salarariile şi primele de joc. Altfel de bonusuri nu se dau, mai ales că e criză economică” a explicat Ioan Horoba. Trialul de selecţie a fost şi el amânat. „Nu avem un teren unde să facem aşa ceva din păcate” a mai spus directorul general al lui Gaz Metan.

„N-avem oferte pentru Pârvulescu”
Preşedintele Corin Cindrea dezminte propunerea de 1.5 milioane de euro a lui Schalke. Oficialul medieşean spune că niciun club nu a venit cu o propunere clară de transfer a mijlocaşului şi că toate zvonurile despre plecarea fotbalistului îi fac rău acestuia.
Emisari de la Herta, Schalke, FC Koln şi Werder Bremem au asistat la ultimul meci al lui Gaz Metan din acest tur. Imediat s-a vorbit despre o ofertă de 1.5 milioane de euro din partea celor de la Schalke 04.
"Au venit nişte impresari germani, dar n-am discutat nimic cu nimeni. Nu am primit la club nicio ofertă pentru Pârvulescu. Este un jucător de care se interesează multă lume, dar sunt doar discuţii. O ofertă serioasă este atunci când vine cineva autorizat de un club la negocieri nu când întreabă un impresar de situaţia lui", spune Cindrea, care dezminte şi ofertele din ţară pentru jucător. "Cei de la Dinamo să facă bine să vorbească cu noi dacă îl vor nu cu părinţii sau cu nu mai ştiu cine. Pe noi nu ne-au întrebat de el. Nici CFR şi nici Steaua nu s-a interesat de Pârvulescu", a spus preşedintele medieşenilor.
Cindrea se teme că jucătorul va avea de suferit de pe urma zvonurilor care îl dau transferat. "Aceste transferuri fictive îi fac rău. El trebuie să joace la Mediaş cât mai bine şi apoi să se gândească la plecare", a conchis Cindea.

Transferul la Dinamo al lui Paul Pârvulescu (foto, în albastru), mijlocaşul lui Gaz Metan Mediaş, s-a transformat într-o telenovelă înainte de a începe oficial sezonul transferurilor.
Curtat de Dinamo, CFR Cluj, Köln şi Hertha, Pârvulescu ar fi intrat, mai nou, în atenţia lui Schalke 04, ocupanta locului secund în Bundesliga. Oficialii nemţi l-au monitorizat o perioadă pe cel poreclit "noul Lizarazu" şi au făcut o ofertă clară conducerii medieşene după ultima etapă din Liga I.
Nemţii ar oferi 1,5 milioane de euro şi un salariu lunar de 25.000 de euro pentru jucător. Suma este superioară tuturor celorlalte oferte, iar fotbalistul vede în Schalke posibilitatea de a face pasul către fotbalul profesionist. "Este cea mai bună ofertă atât pentru club, cât şi pentru mine. Sper să ajung acolo, mai ales că fac direct pasul către fotbalul profesionist", le-a declarat Pârvulescu unor apropiaţi. Jucătorul se va prezenta astăzi la sediul formaţiei medieşene, urmând să fie analizate ofertele venite pe adresa sa.
Pentru a-l convinge pe Pârvulescu să vină la Dinamo, Cornel Țălnar apeleză la tatăl acestuia, cu care are o relație de prietenie de foarte mulți ani
Echipa de baschet masculin Gaz Metan Mediaş a învins pe teren propriu, cu scorul de 86-68 (42-33), deţinătoarea trofeului, Rilski Sportist (Bulgaria), în ultimul meci din turul grupei A a Ligii Balcanice. Marcatorii formaţiei ardelene au fost Dumitrescu 16 puncte, Nicoară şi Zigeranovici, câte 15, Mitchell 14, Rhymer 8, Howell 8, Phelps 7, Jeanty 3, în timp ce pentru echipa bulgară s-a remarcat Boev, cu 17 puncte. Echipa antrenata de Bruno Soce a obtinut a cincea victorie din tot atatea meciuri in grupa Balcanica !
Pentru medieseni urmeaza sambata penultima etapa in deplasare la B.C. Mures , iar ultima etapa va avea loc pe data de 16.01.2010 atunci cand Gazistii vor disputa ultimul meci din tur in deplasare la Brasov cu echipa Cuadripol !
Medieşenii lui Cristi Pustai au terminat turul cu 21 de puncte în clasament. Gazul se reuneşte pe 7 ianuarie.
Mediaşul nu a reuşit decât un egal la capătul meciului de duminică după amiază. Meciul a fost nespectaculos şi cu puţine fază de poartă. Gaziştii au intrat de luni în vacanţă, până în data de 7 ianuarie, când revin la pregătiri. Gazul se va antrena până în 21 ianuarie la Mediaş, după care este programată plecarea într-un turneu în Antalya, unde sunt programate mai multe partide de verificare.
DECLARAŢIE CRISTI PUSTAI – GAZ METAN:
“Chiar dacă suntem puţin trişti, Am câştigat totuşi un punct. Am jucat pe un teren foarte greu, care ne-a îngreunat construcţia, dar per ansamblu, dacă tragem linie, putem spune că am avut un tur foarte bun. Avem 21 de puncte, dar puteam să avem şi mai multe, pentru că întotdeauna este loc de mai bine”
ETAPA 1
FC Vaslui 2 - 1 GAZ METAN MEDIAS
ETAPA 2
GAZ METAN MEDIAS 2 - 1 Univ.Craiova
ETAPA 3
Inter.Curtea.Arges 2 - 4 GAZ METAN MEDIAS
ETAPA 4
GAZ METAN MEDIAS 0 - 2 Ceahlau P.N
ETAPA 5
CFR Cluj 2 - 0 GAZ METAN MEDIAS
ETAPA 6
GAZ METAN MEDIAS 2 - 4 Steaua Bucuresti
ETAPA 7
Otelul Galati 0 - 1 GAZ METAN MEDIAS
ETAPA 8
GAZ METAN MEDIAS 1 - 0 Dinamo Bucuresti
ETAPA 9
GAZ METAN MEDIAS 0 - 0 Unirea Urziceni
ETAPA 10
Pandurii tg Jiu 0 - 0 GAZ METAN MEDIAS
ETAPA 11
GAZ METAN MEDIAS 1 - 1 FC Brasov
ETAPA 12
Gloria Bistrita 1 - 1 GAZ METAN MEDIAS
ETAPA 13
GAZ METAN MEDIAS 2 - 1 Poli Iasi
ETAPA 14
Rapid Bucuresti 4 - 1 GAZ METAN MEDIAS
ETAPA 15
GAZ METAN MEDIAS 2 - 6 FC Timisoara
ETAPA 16
Unirea Alba Iulia 0 - 0 GAZ METAN MEDIAS
ETAPA 17
GAZ METAN MEDIAS 0 - 0 Astra Ploiesti
CLASAMENT TUR !
UNIREA URZICENI SI POLI IASI ISI DISPUTA IN ACEASTA SEARA ULTIMUL MECI AL TURULUI !

Selecţionerul României îl va testa pe fotbalistul Gazului metan în această săptămână; alţi doi gazişti, Zaharia şi Pîrvulescu, au fost chemaţi la naţionala mică de Emil Săndoi.
Vârful de atac al Gazului metan, Cristi Cigan, se numără printre cei 22 de jucători convocaţi de selecţionerul Răzvan Lucescu pentru lotul sub 23 de ani al "tricolorilor" de la alte formaţii decât cele implicate în cupele europene, pentru acţiunea care va avea loc la Mogoşoaia şi care se va încheia cu un amical în compania reprezentativei de tineret.
Jucătorii convocaţi de Răzvan Lucescu sunt:
Cezar Lungu (Steaua) şi
Cristian Bălgrădean (UTA Arad) - portari;
Sergiu Homei (Gloria Bistriţa),
Cătălin Păun, Ştefan Mardare (ambii Rapid),
Răzvan Patriche (Sportul studenţesc),
Cristian Sârghi (Oţelul Galaţi),
Valerică Găman (Universitatea Craiova),
Bogdan Bucurică (Unirea Alba Iulia) şi
Daniel Barna (Ceahlăul Piatra Neamţ) - fundaşi;
Ioan Hora (Gloria Bistriţa),
Cornel Predescu (Dinamo II),
George Taban (FCM Bacău),
Stelian Cucu (Dunărea Galaţi),
Vasile Olariu (Victoria Brăneşti),
Dan Bucşă (Universitatea Cluj),
Călin Cristea (Unirea Alba Iulia),
Constantin Grecu (Pandurii Tg. Jiu) - mijlocaşi;
Alexandru Ioniţă (Rapid),
Mihai Costea (Universitatea Craiova),
Cristian Cigan (Gaz metan Mediaş) şi
Cristinel Gafiţa (Ceahlăul Piatra Neamţ) - atacanţi.
Acţiunea selecţionerului Răzvan Lucescu are ca scop constituirea lotului B al României, care va participa în 2010 la "International Challenge Trophy", urmărirea a 3-4 jucători ai echipei de tineret şi aducerea în prim plan a unor jucători din Liga a II-a, care s-au remarcat în turul campionatului.
Antrenorul echipei de tineret a României, Emil Săndoi, a convocat şi el 22 de jucători, inclusiv pe mijlocaşii medieşeni Radu Zaharia şi Paul Pîrvulescu. Aceştia sunt:
Silviu Lung (Universitatea Craiova) şi
Cătălin Straton (Rapid) - portari;
Cornel Râpă, Silviu Ilie (ambii Oţelul Galaţi),
Alexandru Măţel, Paul Papp (ambii Farul Constanţa),
Radu Barbu, Ştefan Bărboianu (ambii Universitatea Craiova),
Vlad Chiricheş (Internaţional Curtea de Argeş) şi
Florin Gardoş (Concordia Chiajna) - fundaşi;
Alexandru Achim (Ceahlăul Piatra Neamţ),
Radu Zaharia, Paul Pîrvulescu (ambii Gaz metan Mediaş),
Cătălin Iorga, Liviu Antal (ambii Oţelul Galaţi),
Gheorghe Grozav (Unirea Alba Iulia),
Constantin Gângioveanu (FC Vaslui) şi
Sabrin Sburlea (FC Braşov) - mijlocaşi;
Raul Rusescu (Unirea Urziceni),
Lucian Răduţă (Rapid Bucureşti),
Liviu Ganea (Astra Ploieşti) şi
Vlad Bujor (Politehnica Iaşi) - atacanţi.
Jucătorii convocaţi de cei 2 antrenori se vor prezenta la Complexul Naţional Mogoşoaia astăzi.
Emil Săndoi şi doi jucători ai lotului de tineret vor susţine o conferinţă de presă, astăzi, de la ora 15.45 la Mogoşoaia. De la ora 16.00 va avea loc antrenamentul echipei naţionale de tineret.
Răzvan Lucescu va susţine o conferinţă de presă de la ora 16.15, în timp ce doi jucători sub 23 de ani vor dialoga cu presa de la ora 17.15. De la ora 17.30 este programat antrenamentul lotului sub 23 de ani al României.
Meciul dintre naţionala sub 23 de ani a României şi cea sub 21 de ani va avea loc joi, de la ora 14.00, la Mogoşoaia.
MEDIAŞUL îl va testa în iarnă pe bosniacul Edin Ademovici (22 de ani) de la Giresunspor (Liga 1, Turcia). Jucătorul a fost format de Partizan Belgrad.
Mediașul și-a bătut joc de ocazii, iar Astra a plecat cu punctul ce o saltă peste CraiovaCu şase goluri încasate de la Timişoara (2-6), ce veneau după alte patru, luate de la Rapid (1-4), Gazul s-a temut de implozie şi ieri, cu Astra. Şi nu degeaba! Ganea l-a încercat pe Buchta, dar portarul, trimis să apere cu o zgîrietură urîtă pe cornee, a văzut mingea, reuşind să blocheze (4). Replica a fost palidă: Akaki a trecut, inexplicabil, ca o ghiulea pe sub mingea perfect pusă de Eric pe 8 metri (15). Lazăr a trimis peste, cu capul, din centrul careului (37), fracturînd o ocazie de 3 puncte. Ca şi Strătilă, de partea cealaltă, care a lovit mizerabil, trimiţînd la 6 metri de poartă (47), singur în faţa lui Buchta! N-a fost faza comică a meciului. Akaki a reluat cu ceafa, Miron a scos, Eric a tras, portarul a parat iar, însă a fost făcut KO de şutul lui Silvăşan, încasat în bărbie de la 3 metri (59)! Tot la 3 metri l-a găsit mingea şi pe Bud, care, incredibil, n-a izbutit să trimită în plasă (80). A luftat un minut mai tîrziu, din centrul careului, apoi au ratat Dudiţă şi Cigan, lăsînd Astra să plece cu un punct ce le permite ploieştenilor să ierneze peste Craiova!Schalke dă 1,2 milioane pe Pîrvulescu!Scouteri de la Hertha Berlin, FC Koln, Werder Bremen şi Schalke 04 s-au aflat ieri în tribune. Ţinta lor: Paul Pîrvulescu (21 de ani), mijlocaşul dorit în România şi de CFR Cluj ori Dinamo. Medieşenii cer 1,5 milioane de euro, iar Schalke e foarte aproape de această sumă, propunînd un milion de euro plus TVA, exact suma pe care, în urmă cu un sezon, Gaz Metan Mediaş a încasat-o de la Poli Timişoara pentru Curtean.

După cum a început meciul de la Mediaş, jucătorii păreau că se gândesc deja la cadourile de sub bradul de Crăciun. Elevii lui Pustai se mulţumeau cu locul 12, aşa cum e stipulat în contract la capitolul obiectiv, iar pentru jucătorii lui Napoli un punct smuls în deplasare era mană cerească. Câteva mingi aruncate orbeşte în careu de Eric, dar imposibil de utilizat, un şut al lui Liviu Ganea (10), frig şi un teren greu. Acestea au fost ingredientele primei reprize. În partea a doua, jucătorii s-au mai dezmorţit.
Pârvulescu a alergat cât pentru două meciuri pentru a-i impresiona pe impresarii nemţi veniţi să-l spioneze, dar pasele sale au fost lipsite de luciditate. Eric a continuat să "bombardeze" careul cu centrări, dar Miron şi-a salvat echipa în faţa lui Akaki (60) şi a lui Eric (61). Spre final, Pustai a forţat victoria cu Bud, Dudiţă şi Cigan şi a pus presiune pe poarta lui Miron, dar mai aproape de gol a fost Astra. Liviu Ganea şi Gafiţa au fost aproape să dea lovitura. N-au izbutit, iar egalul alb consemnat le asigură o iarnă liniştită ambelor echipe. Ultimul meci pentru Bud Jucătorul vândut la CFR pentru 750.000 de euro a evoluat ieri ultimele 17 minute pentru Gaz Metan. Atacantul a fost supărat că n-a reuşit să marcheze la ultima reprezentaţie în faţa fanilor medieşeni. "Sunt dezamăgit de ultimele două meciuri. Plec cu un gust amar pentru că n-am reuşit să învingem. N-o să uit niciodată că Gaz Metan a fost echipa care m-a adus în fotbalul mare", a spus Cristi Bud. (Sebastian Marcovici) Pustai: "Un tur fantastic" Chiar dacă medieşenii nu au reuşit să învingă, tehnicianul Gazului s-a declarat mândru de elevii săi. "Am prevăzut că va fi un meci greu. Felicit jucătorii pentru cele 21 de puncte adunate. Gripa ne-a scos din ritm în ultimele partide, dar şi aşa pot spune că am avut un tur de campionat fantastic. N-am nicio problemă dacă pleacă jucători în această iarnă, dar aş vrea să se umple golurile din echipă", a spus Cristi Pustai. (Sebastian Marcovici)
Napoli: "Rezultatul e just"
Tehnicianul ploieştenilor, italianul Nicolo Napoli, s-a declarat mulţumit după cel de-al treilea punct smuls de elevii săi în deplasare. "Este un rezultat bun pentru noi. Pe final, puteam câştiga dacă Ganea sau Gafiţa erau mai atenţi. În prima repriză am jucat mai slab, dar după pauză ne-am mai revenit. E un punct bun pentru moralul nostru. Rezultatul este just după ce s-a jucat", a spus italianul Napoli.
Dupa ce au spulberat etapa trecuta pe CSU Sibiu cu scorul de 91-59 , jucatorii antrenatii de Bruno Soce au facut din nou spectacol , dar de aceasta data , victima a fost echipa din Bucuresti , Dinamo , pe care a invins-o cu scorul de 82 - 59 ! Mediesenii au controloat jocul de la cap la coada iar cele 4 sferturi arata astfel : Sfertul 1 : 20 - 13 , Sfertul 2 : 28 - 12 , Sfertul 3 : 17 - 19 , Sfertul 4 : 17 - 15 . C.S.GAZ METAN se afla incontinuare pe primul loc , iar in urmatoarea etapa se va deplasa la Mures ptr meciul cu B.C.M !

Nemţii îl numesc "noul Lizarazu" pe Paul Pârvulescu şi vor să-l transfere încă din această iarnă. Tatăl fotbalistului nici nu vrea să audă însă de o plecare a fiului său până la vară.
Internaţionalul de tineret este cel mai curtat jucător de la Gaz Metan, dar nu numai CFR şi Dinamo au pus ochii pe mijlocaşul de 21 de ani. Trei echipe din Bundesliga l-au remarcat pe jucătorul pe care nemţii îl văd un fundaş stânga pur, deşi el joacă mijlocaş atât la Gaz Metan, cât şi la naţionala de tineret.
Pe lângă interesul mai vechi al celor de la FC Koln, mai nou Hertha Berlin şi chiar Werder Bremen se interesează de cel numit de presa germană "noul Lizarazu". Nemţii nu se rezumă însă la un interes de la distanţă, astfel că duminică, la meciul cu Astra, în tribunele arenei din Mediaş vor lua loc şi soli ai celor trei cluburi din Bundesliga, care vor să vadă pe viu noua bijuterie a lui Pustai.
Până la un transfer al lui Pârvulescu mai este însă mult, mai cu seamă că nici jucătorul nu este disperat să plece de la Mediaş şi nici Pârvulescu senior nu crede că o despărţire de Gaz Metan, în acest moment, i-ar fi benefică fiului său. "Eu cred că Paul ar trebui să mai rămână un an să mai joace la Mediaş. Poate se califică şi cu echipa naţională de tineret la turneul final. Asta l-ar ajuta mult", spune Eugen Pârvulescu, fost arbitru asistent.
Şi jucătorul pare să îmbrăţişeze părerea părintelui. "Eu mă simt bine la Mediaş şi nu vreau neapărat să plec. Dacă însă va veni o ofertă bună, eu sunt pregătit să fac pasul spre o echipă mai mare. Normal că mi-ar plăcea să joc în Germania", a spus Paul Pârvulescu. 29 de meciuri are Pârvulescu în Liga I Nu mai pleacă nimeni în această iarnă. Bud e singurul de care ne despărţim
Ioan Horoba, director general Gaz Metan
Realizări peste plan
Medieşenii pot termina pe locul 9 turul de campionat dacă vor învinge duminică Astra. Tehnicianul Cristi Pustai recunoaşte că nici nu visa la un loc în primele 10 după prima parte a campionatului. "Sper să încununăm evoluţiile foarte bune în acest sezon. Dacă învingem am putea ajunge chiar pe 9, un loc mult peste ce ne-am aşteptat la început", a spus Pustai.

Dinamo s-a înţeles de principiu pentru transferul lui Paul Pârvulescu, în iarnă mijlocaşul fiind aşteptat în "Ştefan cel Mare". Numai că, între timp, tranzacţia s-a complicat. La fel cum s-a întâmplat şi în cazul lui Cristi Bud, rivalii de la CFR Cluj s-au băgat pe fir şi au făcut o ofertă mult mai tentantă din punct de vedere financiar pentru oficialii Gazului. În aceste condiţii, Ioan Horoba, preşedintele ardelenilor, încearcă să bată palma cu Iuliu Mureşan. Nici "câinii" nu s-au lăsat mai prejos, iar dacă bani nu prea sunt în vistieria clubului, cei din "Groapă" au de partea lor latura sentimentală. Este vorba de tatăl fotbalistului, Eugen Pârvulescu, fostul arbitru dorind cu orice preţ ca băiatul său să joace la Dinamo.
A discutat cu directorii de la TransGaz
Părintele a trecut deja la fapte şi a luat legătura cu directorii de la TransGaz, cei care finanţează gruparea, pentru ca mijlocaşul stânga să fie direcţionat spre formaţia condusă de Cornel Ţălnar. Mai mult, Pârvulescu senior ţine legătura săptămânal cu antrenorul dinamoviştilor, Cornel Ţălnar, cei doi fiind buni prieteni. "Câinii" vor cu orice preţ să-l aducă pe elevul lui Cristi Pustai, postul de mijlocaş stânga fiind deficitar la Dinamo, mai ales că se doreşte ca Adrian Cristea să fie vândut sau împrumutat la o altă echipă, asta după ce "Prinţul" a declarat în mai multe rânduri că vrea să plece din "Ştefan cel Mare".
"Mă simt onorat"
Paul Pârvulescu recunoaşte că Dinamo este echipa la care şi-ar dori să ajungă, chiar dacă interesul clujenilor îl flatează.
Salut, Paul! Ce preferi între Dinamo şi CFR Cluj?
Ar fi o onoare pentru mine să ajung la Dinamo, chiar dacă şi CFR este o echipă respectabilă în fotbalul românesc. Important este să se înţeleagă cluburile, din punctul meu de vedere nu este nicio problemă la ce echipă ajung.
CFR-ul este "îndrăgostită" de fotbaliştii de la Mediaş...
Nu poate decât să ne bucure interesul unor echipe mari ca CFR sau Dinamo, mai ales că sunt formaţii care se luptă în fiecare an la câştigarea campionatului.
Din câte se pare, clubul încearcă să te direcţioneze spre Cluj...
Treaba mea este să mă pregătesc bine şi sunt sigur că domnul Horoba va accepta cea mai bună ofertă, atât pentru club, cât şi pentru mine. Am promisiunea domnului preşedinte că voi ajunge acolo unde voi dori, fără să întâmpin probleme.
Să înţeleg că salariul va conta în alegerea clubului?
Nu se pune problema să aleg o echipă doar din punct de vedere financiar, va conta şi unde mă voi simţi bine, iar eu cred că la Dinamo am şansa să realizez performanţe extraordinare.i multe rânduri că vrea să plece din "Ştefan cel Mare".
Atacantul mai are doi ani de contract cu Gaz Metan, dar va fi lăsat de club să plece la altă echipă. Curăţenia de iarnă de la Gaz Metan Mediaş nu îl va mai prinde şi pe atacantul care nu a bifat decât sporadic în partidele oficiale susţinute de medieşeni în această toamnă. Vidakovic a cerut clubului să fie lăsat să meargă la altă echipă. „Îl înţelegem şi nu o să ne opunem plecării sale. Nu o să îi punem beţe în roate ca să zicem aşa. I-am spus să îşi găsească echipă şi o să rezolvăm problema lui” a explicat directorul general Ioan Horoba. Acesta a mai spus că după meciul cu Astra, se va decide la ce jucători va renunţa Gazul în pauza competiţională. „Antrenorul Pustai va decide acest lucru. O să vedem după ultima etapă cine va mai pleca” a mai spus Horoba. Şanse mari de a nu mai prinde returul la Mediaş le au Claudiu Boaru, Marius Radu şi chiar şi Mircea Voicu, aceşti jucători neintrând aproape deloc în vederile lui Cristi Pustai.
Trial de jucători
Clubul medieşean va organiza în perioada imediată de după partida cu Astra Ploieşti un trial de selecţie pentru căutarea de jucători la Gaz Metan. „O să fie un trial cu jucători tineri şi de perspectivă, chiar şi cu jucători de la cea de a doua echipă. Căutăm şi astfel de soluţii” a mai punctat Ioan Horoba.
Sibiul a ieșit serios șifonat din întâlnirea cu Mediașul, încheiată la o diferență de 32 de puncte.
Iată declarațiile de după meci:
Directorul tehnic al CSU, Mircea Vulc, a spus la finalul meciului că trei jucători au fost bolnavi. “În condițiile în care am jucat cu 3 jucători, Smith, Brown și Roberson bolnavi şi cu 39 temperatură, nu aveam cum să câştigăm. Nu spun că Mediaşul nu a meritat victoria, dar în alte condiţii nu ar fi fost aceeaşi diferenţă” a punctat Mircea Vulc. De partea cealaltă antrenorul medieşenilor a spus că nici nu ştia că echipa lui a trecut pe primul loc după meciul cu CSU. “Am făcut un meci mare, am jucat si pentru public. A fost un meci frumos. Ma bucur ca am ajuns pe primul loc. Am studiat mutl echipa Sibiului și am găsit soluțiile să îi anihilăm în această partidă” a spus Bruno Soce.
Echipa medieseana trece astfel pe primul loc , iar sambata intalneste pe teren propiu echipa bucuresteana Dinamo , de la ora 18:00 !